“Comemorand astazi personalitatea artistica de exceptie care a fost si va continua sa ramana Bob Calinescu, mi-as permite o scurta digresiune cu privire la conditiile de creatie specifice ale timpului in care a aparut, s-a afirmat si a evoluat creatia artistica a marelui disparut prematur dintre noi in plina maturitate creatoare.
Este vorba de trasatura dominanta conceptiei “partinice” despre creatia artistica in general si cea cinematografica in special si care ar putea fi caracterizata ca o specie de stahanovism cultural care ingaduia cu precadere aparitia in fiecare compartiment cultural-artistic a unui singur campion absolut caruia I se acordau toate onorurile si I se creau conditii speciale de lucru pentru a-si afirma personalitatea. Cred ca aplicarea cea mai deplina si cea mai consecventa a acestei conceptii catastrofale pentru artistii nostri animatori s-a realizat in filmul de animatie. Scopul nemarturisit al acestui concept importat din rasarit era de ordin eminamente politic, urmarind mentinerea sub strict control ideologic a activitatii artistice, mai ales a celei de export, restrangand-o astfel la un numar minim de realizatori. Pe plan intern, era o solutie diabolica de limitare drastica a posibilitatilor de afirmare a talentului, imaginatiei si personalitatii creatoare a celorlalti realizatori pentru a nu-l putea concura pe cel ales, iar pe plan extern a rezultat o imagine falsa a animatiei romanesti, reprezentata de un singur realizator, ca si cum ceilalti ar fi fost cu totul inexistenti. Acest stahanovism cultural nu era un concept abstract, ci un fapt cat se poate de concret. In 1968 am prezentat la redactia de scenarii a Studioului Bucuresti un scenariu scris de Radu Nour care trata istoria personajelor literare celebre care au nazuit de-a lungul timpului sa zboare catre astri. Redactorul sef, Virgil Pop mi-a spus textual ca scenariul este foarte bun, dar nu mi se poate aproba mie ci numai lui Gopo! Cu alte cuvinte, nu era de nasul meu…. Iar Virgil Pop nu era un agramat cu patru clase primare… Stahanovismul cultural a fost considerat un fenomen “natural” de catre multi oameni de cultura, nu munai atunci ci chiar si in zilele noastre.
Precizez ca nu poate fi vorba de vreo vina a lui Gopo, ci exclusiv a conducerii superioare de partid si de stat. Intamplator, Gopo a fost un talent authentic; operele sale au fost si raman adevarate capodopere ale patrimoniului nostru national. Acesta a fost norocul lui si al nostru, intr-un fel. Noi nu avem de detronat niciun impostor, cum s-a intamplat in alte zone artistice. In alta ordine de idei, manifestarea plenara a personalitatii celorlalti realizatori nu avea cum sa-I umbreasca aura lui Gopo. In animatia romaneasca era loc pentru toti. In cazul scolii de animatie de la Zagreb de notorietate mondiala, celelalte personalitati ale animatiei jugoslave nu i-au stirbit cu nimic popularitatea lui Dusan Vucotica. Dimpotriva, personalitatea acestora a contribuit la sporirea considerabila a prestigiului sau. Scoala de la Zagreb a capatat faima unui amplu fenomen cultural si nu doar activitatea singulara a unui singur artist, fie el chiar si de exceptie.
Este adevarat ca acest stahanovism a mai fost atenuat in ultimul deceniu, dar nu prin scoaterea in evidenta a activitatii creatoare a celorlalti realizatori, ci prin estomparea si minimalizarea chiar si a creatiei lui Gopo, astfel ca se poate spune ca nici despre opera lui nu s-a mai spus si nu s-a scris tot ce se putea spune si era necesar sa se scrie.
Acest stahanovism cultural a insemnat o profunda nedreptate pentru restul realizatorilor din filmul de animatie. Datorita imposibilitatii de a-si dezvolta in mod nestingherit personalitatea lor creatoare, multi realizatori de exceptie ai animatiei romanesti s-au expatriat in cele patru puncte cardinale, incercandu-si posibilitatile pe alte meleaguri. As aminti pe Costantin Mustetea, Stefan Munteanu, Eduard Sasu, Horia Stefanescu, Mihai Badica, Szilagy Soltan si multi altii. Opera lor a fost stearsa din istoria filmului romanesc de animatie ca si cum nici n-ar fi existat, saracindu-se astfel in mod nejustificat istoria adevarata a animatiei romanesti.
Insa primul si cel mai nedreptatit trebuie considerat Bob Calinescu. El nu s-a expatriat in strainatate, dar a fost nevoit sa paraseasca Studioul Animafilm pentru aceleasi motive, desi poate fi considerat principalul sau membru fondator. El s-a transferat la Televiziune. Primul merit exceptional al lui Bob Calinescu este faptul ca a realizat o prioritate absoluta in tara noastra punand bazele filmului tridimensional de animatie. Gopo, ca si ceilalti realizatori de desene animate au continuat in fapt mostenirea pionierilor animatiei romanesti dintre cele doua razboaie, Aurel Petrescu si Marin Iorda. Pe deasupra, Bob Calinescu este, de fapt, si initiatorul in Romania a tehnicii filmelor de cartoane decupate pe care a studiat-o la Praga, cu prilejul bursei de studii in cadrul studioului de filme de papusi al lui Jiri Trnka care realizase initial filme de cartoane decupate.
In al doilea rand, creatia lui Bob Calinescu, prin majoritatea operelor sale, poate rivaliza, ca valoare artistica, cu deplin temei cu opera lui Gopo. Este doar necesar ca filmele sale sa fie reanalizate in mod obiectiv si fara prejudecatile stahanovismului. Mie mi se pare ca opera lui Bob Calinescu, mai putin filozofica; respira, in schimb, un delicat sentiment de caldura umana, de pasiune si de sclipitoare fantezie.
In al treilea rand, opera lui Bob Calinescu poate fi considerate printre cele mai autentic romanesti dintre operele altor realizatori romani de filme de animatie. Filmele sale sunt strabatute de un sentiment national autentic, ne cautat, lipsit de orice artificialitate. Poate ca tocmai aici sta tot secretul originalitatii sale.
In sfarsit, dar nu in ultimul rand, trebuie afirmat faptul ca Bob Calinescu are prioritatea absoluta pe taramul cautarilor de noi modalitati de creatie artistica, fiind un novator cu o extraordinara fantezie in imbogatirea limbajului artistic al animatiei, incepand inca din anul 1960. Evolutia creatiei sale din acest punct de vedere este edificatoare. A realizat combinatii cu actori si papusi, filme cu obiecte animate, filme cu actori animati fotograma cu fotograma, animatie cu pietre, difuzii de lichide colorate, sculptura in lemn, etc.
De la filmele cu un aspect mai mult sau mai putin traditional, dintre care as aminti “Mica reprezentatie”, “Nazdravanii”, “Dl Goe”, “Ucenicul vrajitor” realizate pana in anul 1958, in 1960-1961 Bob Calinescu realizeaza doua dintre cele mai remarcabile filme ale sale “Rapsodie in lemn” si “Metamorfoze” in stilul sculpturii populare in lemn. Apoi urmeaza in 1963 filmul “Ritm” cu elemente populare romanesti, iar in 1964 un film deosebit de original, cu obiecte animate – “Gluma noua cu fier vechi”. Alte filme experiment pot fi considerate: “Cocenel”, realizat din tulpini de porumb in 1965 si “Antagonisme” in 1966, apoi “Tentatii” in 1967. Cele mai originale si cele mai valoroase mi se par a fi “Romeo si Julieta” si “Toporul si padurea” realizate in 1968, “Orga” realizata in 1969, “Aria calomniei” realizata in 1970, apoi “Oul” realizat in 1971.
In continuare, Bob Calinescu intra intr-un conflict tot mai accentuat cu noua conducere a studioului, realizand cateva filme ceva mai putin interesante pana in 1974, cand este silit sa paraseasca domeniul animatiei tridimensionale pe care a creat-o si a perfectionat-o. N-a mai suportat conul de umbra in care a fost mentinut un sfert de veac si s-a transferat la televiziune. Aici incearca sa creeze un studio de filme de animatie pentru Televiziune, insa conducerea de partid se opune, pentru a nu se incalca principiul monopolul studioului unic de animatie, monopol care se incadra perfect in conceptul stahanovismului. La Televiziune, Bob Calinescu realizeaza in mod aproape clandestine o serie de filme modeste de animatie, precum si filme artistice cu copii. In acelasi timp se ocupa cu pasiune de indrumarea cineastilor amatori din toata tara, mai ales in tehnica filmului de papusi si obiecte animate.
Creatia artistica a lui Bob Calinescu isi asteapta acum exegetii care sa o puna in adevarata s alumina, scotand-o din conul de umbra in care a fost mentinuta de stupida conceptie comunista a stahanovismului cultural care, se pare ca n-a disparut cu totul nici azi din mintea unora dintre noi."
